FOTO / Erasmus+ în Grecia: experiențe digitale, interculturale și de empatie pentru elevi și profesori de la Școala „Bădulescu”

badulescu-4-780x470.webp

 

 

 

În perioada 12–15 ianuarie, patru elevi – Ștefania Voica, Victor Alexandru Burlacu, Maria Patricia Burducea și Alin Gabriel Neagoie – și două cadre didactice – Rodica Mărăcineanu și Cristiana Grozavu – ai Școlii Gimnaziale „Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu” au participat la mobilitatea internațională Erasmus+ desfășurată în Palamas, Grecia.

Participarea a avut loc în cadrul proiectului Erasmus+ „Balanced Communication and Empathetic Approaches in the Digital Society”, coordonat de profesoara Monica Gheorghe. Proiectul este axat pe utilizarea echilibrată a tehnologiei, promovarea siguranței online și dezvoltarea competențelor digitale și interculturale. Este un demers educațional complex, centrat pe utilizarea responsabilă a tehnologiei, comunicarea echilibrată și dezvoltarea empatiei într-o societate digitală aflată în continuă transformare de care au beneficiat în această mobilitate profesorii şi elevii Școlii „Bădulescu”, împreună cu echipele participante din Grecia, Turcia și Portugalia.

Activitățile au fost concepute pentru a facilita cunoașterea reciprocă și colaborarea interculturală, pornind de la exerciții interactive de tip ice-breaker, precum „Cyber Quiz Challenge”, care au încurajat lucrul în echipe mixte și au deschis discuții despre provocările mediului digital. Elevii au realizat și prezentat materiale video create în PowerPoint sau Canva, având ca temă „Digital life in my country”, prin care au ilustrat obiceiurile digitale ale tinerilor, riscurile frecvente din mediul online, soluțiile identificate și perspectivele culturale specifice fiecărei țări partenere.

Un accent important a fost pus pe conștientizarea efectelor utilizării excesive a tehnologiei, prin introducerea ghidului „Digital Detox Challenge”, care i-a încurajat pe elevi să reducă timpul petrecut în fața ecranelor, să își stabilească obiective personale și să reflecteze asupra propriei relații cu mediul digital. Această componentă a fost completată de activități sportive și momente de interacțiune directă, care au oferit un echilibru necesar între viața online și cea offline.

Siguranța în mediul online a reprezentat o temă centrală a mobilității, fiind abordată prin quiz-uri interactive realizate pe platforme digitale, work-
shopuri și sesiuni de lucru în echipă. Elevii au analizat teme de actualitate precum dependența digitală, protecția datelor cu caracter personal, cyberbullyingul și amenințările generate de utilizarea inteligenței artificiale. Discuțiile comparative au evidențiat atât similitudini, cât și diferențe culturale între țările participante în ceea ce privește securitatea cibernetică și comportamentul online, contribuind la dezvoltarea competențelor interculturale și a gândirii critice.

Dimensiunea culturală a mobilității a fost evidențiată prin vizitele la Muzeul Municipal din Karditsa, la complexul de mănăstiri ortodoxe Meteora și la Lacul Plastira, care le-au oferit participanților ocazia să descopere patrimoniul istoric și natural al Greciei, să consolideze relațiile de prietenie într-un cadru informal și să aprofundeze înțelegerea diversității culturale, promovând în același timp toleranța și dialogul intercultural.

Totodată, profesorii școlii-gazdă au prezentat partenerilor internaționali platforma educațională națională a Greciei pentru blended learning, facilitând un schimb valoros de bune practici pedagogice legate de utilizarea tehnologiei în procesul instructiv-educativ.

Confesiuni ale elevilor

Copiii participanți la mobilitatea Erasmus+ – Ștefania Voica din clasa a VII-a A, Alin Gabriel Neagoie din clasa a VII-a B, Maria Patricia Burducea din clasa a VII-a C și Victor Alexandru Burlacu din clasa a VII-a C – au trăit o experiență educațională și culturală deosebită, care le-a  descoperiit noi țări, tradiții și moduri de învățare. Prin activitățile desfășurate alături de colegi din alte state europene, elevii și-au dezvoltat abilitățile de comunicare, spiritul de echipă și încrederea în sine.

Când pășești într-o școală din Palamas, întâmpinat de priviri calde și de zâmbete sincere, descoperi că educația se află și în felul în care oamenii se fac apropiați unii de alții. Ștefania a simțit că proiectul Erasmus+ a fost descoperirea propriei identități, dar și a unor prietenii care traversează granițe culturale. Victor a înțeles cât de puternic poate fi cuvântul și responsabilitatea digitală, dar și bucuria jocului și a excursiilor în locuri ca Meteora sau lacul Plastira. Maria a realizat valoarea desprinderii de tehnologie și a întâlnirii autentice cu ceilalți, iar Alin a învățat să se deschidă, să comunice și să savureze experiențele interculturale, de la dansurile tradiționale la bucatele grecești. Experiența lor ne arată că mobilitatea este o călătorie în spațiu, dar și în suflet, un spațiu în care emoția, învățătura și prietenia se întâlnesc. În cele ce urmează vă prezentăm experiența Erasmus așa cum au văzut-o și simțit-o cei patru elevi ai Școlii „Bădulescu”. Părerile și impresiile copiilor reflectă entuziasmul, emoțiile și lecțiile valoroase dobândite în cadrul acestei mobilități Erasmus.

Experiențe Erasmus+ pentru profesori

Participarea la mobilitatea Erasmus+ desfășurată la Palamas, Grecia, a oferit o perspectivă clară asupra modului în care educația digitală și colaborarea internațională pot fi integrate în activitatea școlară.

Cristiana Grozavu, profesor de limba engleză, subliniază că experiența a fost o ocazie de învățare și reflecție profesională, evidențiind valoarea dialogului intercultural, a lucrului în echipe internaționale și a unei abordări echilibrate a tehnologiei, care să pună accent pe empatie și comunicare autentică.

Rodica Mărăcineanu, profesor pentru învățământul primar, remarcă modul concret în care temele mobilității – siguranța online, dependența digitală, cyberbullying-ul, protecția datelor și impactul inteligenței artificiale – au fost abordate interactiv, stimulând gândirea critică și lucrul în echipă, dar și oportunitatea de „detoxifiere digitală”, ce a facilitat reflecția asupra echilibrului între viața reală și cea digitală. În ambele mărturii, este evident că mobilitatea nu doar că a consolidat competențele digitale și interculturale ale elevilor, ci a contribuit și la dezvoltarea profesională a cadrelor didactice și la întărirea relațiilor de colaborare între școlile partenere.

„Participarea la această mobilitate Erasmus+”, spune Cristiana Grozavu, profesor de limba engleză, „a reprezentat pentru mine, ca profesor, o experiență valoroasă de învățare și reflecție. Am avut ocazia să observ cum lucrul în echipe internaționale, dialogul intercultural și abordarea echilibrată a tehnologiei contribuie real la dezvoltarea elevilor. Dincolo de competențele digitale, această experiență ne-a reamintit tuturor importanța empatiei, a comunicării autentice și a educației centrate pe valori într-o societate tot mai digitalizată”.

La rândul său, Rodica Mărăcineanu, profesor pentru învăţământul primar, activităţile din cadrul mobilităţii au reprezentat o oportunitate semnificativă de cunoaştere şi învăţare. „Participarea la mobilitatea Erasmus+ desfășurată la Palamas, Grecia, în cadrul proiectului <Balanced Communication and Empathetic Approaches in the  da reprezentat o experiență educațională relevantă. Activitățile propuse au facilitat colaborarea internațională, schimbul de bune practici și dezvoltarea competențelor digitale și interculturale ale elevilor. Temele abordate precum, siguranța online, dependența digitală, cyberbullying-ul, protecția datelor personale și impactul inteligenței artificiale, au fost tratate într-un mod interactiv și aplicat, stimulând gândirea critică și lucrul în echipă. Provocarea de detoxifiere digitală a oferit un prilej autentic de reflecție asupra echilibrului dintre viața digitală și cea reală.

Mobilitatea a contribuit nu doar la formarea elevilor, ci și la dezvoltarea profesională a noastră, a cadrelor didactice, consolidând relații de colaborare și prietenie între școlile partenere. A fost o experiență care a demonstrat, încă o dată, valoarea educației europene și a învățării prin cooperare”, spune aceasta.