Jurnal de reflecție ..
Gândul mă poartă pe firul timpului, înapoi în septembrie 2021, la prima întâlnire cu fizica a elevilor din clasa a șasea. Pregătisem în detaliu și cu minuțiozitate scenariul lecției, astfel încât să descopere miracolul fizicii, chiar de la început.
Cu o baghetă și o soluție pregătită special, am început să desenez prin aer cu pelicule de săpun care se transformau în sfere delicate ce pluteau grațios, ca într-un spectacol fermecător și captivant. În jur se declanșau, ca niște resorturi, exclamații fericite de uimire, dar și multe întrebări: cum se creează, care este compoziția lor, cum se poate influența durata de existență a baloanelor, la ce recorduri s-a ajuns în acest domeniu, până unde pot urca?
Întrebările veneau avalanșă de la elevi, dar cele mai multe de la elevul Rareș-Răzvan Gheorghe. Au urmat alte experimente, alte ore, iar întrebările se declanșau ca niște reacții în lanț. Fiecare lecție și fiecare experiență au fost un îndemn, o chemare la acțiunea directă de a afla, de a redescoperi ceva, totul făcut cu acuratețe, cu răbdare, cu atenție și cu pasiune, totul menit să producă în mintea copiilor o scânteie care să aprindă focul pasiunii către științe...
Un an mai târziu, am început să descifrăm și tainele chimiei, înțelegând că ea este parte integrantă a vieții noastre, de la nivelul fiecărei celule și până la existența stelelor în Univers... o întâlnim în parc, acasă (în bucătărie, în baie), într-o frunză, ea reprezintă trăirile noastre, ea reprezintă drumul de la floare la parfum, arta de a extrage esențe din plante și de a le combina pentru a obține medicamente, coloranți și cât de multe altele!
Pentru a pătrunde în tainele acestei științe am învățat prin experimente, petrecând mult timp în laborator pentru investigare, observare și analiză minuțioasă pentru a sesiza cea mai fină nuanță detectoare în identificarea unei substanțe. Totul s-a produs ca o joacă frumoasă, cu semne de întrebare și cu clipe de uimire când minunile din eprubete ni se dezvăluiau.
La fiecare oră de fizică și de chimie, Rareș venea cu întrebări, dorea să știe tot mai multe, îmi povestea ce mai citise prin diverse enciclopedii, iar pauzele deveneau spațiul de abordare a unor teme diversificate din lumea științelor. Discuțiile treceau ușor dintr-un domeniu în altul, făcea conexiuni, așeza cap la cap ideile și răspunsurile, decanta, filtra și cristaliza cunoștințele, care în timp aveau să devină caratele lui în olimpiadele și concursurile la care a participat, unde a strălucit precum un diamant, de fiecare dată.
Astfel, în timp, Rareș a devenit un pasionat de fizică, de chimie, de științe în general, și împreună am parcurs o călătorie lungă și frumoasă în universul lor, pentru că fizica și chimia nu constituie domenii separate, pentru că natura nu cunoaște granițe, pentru că există un tot universal, în care chimia, fizica și biologia interferează, iar el a devenit treptat un campion al învățării.
Am pășit împreună prin labirintul cunoașterii, atât la clasă, cât și în orele de pregătire suplimentară, de multe ori împreună și cu Antonio Păunescu și Larisa Ungureanu, colegi de clasă cu Rareș, olimpici și ei. Am muncit împreună, am pregătit minuțios participarea la fiecare competiție, am experimentat până în cele mai mici detalii, am împărțit temerile de dinaintea competițiilor și am adunat împreună bucuria succesului, care nu a întârziat niciodată să apară.
În această călătorie l-am călăuzit să își descopere caratele proprii, încât să dobândească sclipirea diamantului care să poată tăia nucleele cele mai dure ale problemelor, fie ele de fizică, fie de chimie, să gândească în spirit investigativ, să cerceteze și să înțeleagă fenomenele din jur și din întregul univers.
În timp, Rareș a devenit un elev cu ținte înalte, cu visuri îndrăznețe, dispus să muncească enorm și să nu renunțe niciodată, să împletească gândirea critică cu imaginația, talentul cu inspirația, pasiunea cu munca asiduă, ducând pasiunea lui pe cele mai înalte culmi, și dincolo de granițele țării, devenind astfel, un predicat al performanței.
Cuvintele nu pot concentra toate trăirile anterioare concursurilor și nici pe acelea de după concursuri, știu că emoțiile au avut toate culorile curcubeului, și că roadele unei munci perseverente au fost întotdeauna frumoase. Am fost alături de el și de colegii lui la fiecare competiție națională, iar ultimele cuvinte pe care le spuneam înainte de intrarea la fiecare concurs au fost ,,Să ne descurcăm ONORABIL!”, ca o parolă. Și așa a fost mereu: ne-am descurcat ONORABIL!
Am asistat la toate festivitățile de premiere de la olimpiadele naționale la care a participat și a fost premiat, la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori, dar și la premierea de către Ministerul Educației a olimpicilor internaționali, care s-a dovedit a fi un regal al excelenței științifice românești. Frumos, elegant și radiind de fericire, a urcat de fiecare dată pe podiumul de premiere, fiind rostit și numele său, dar și numele Școlii ,,Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu” Buzău.
Calificat din pole-position de la toate olimpiadele județene de chimie, fizică și de științe pentru olimpiadele naționale și internaționale, a devenit un ambasador al științei, care a reprezentat cu cinste și județul, și țara.
Dincolo de propriile aspirații, Rareș și-a îndeplinit încă un vis- acela de a reprezenta România la o olimpiadă internațională și de a obține un premiu, încât să urce pe podium cu drapelul României pe umeri, pentru a-și onora, prin succesul său, patriotismul! Visul i s-a îndeplinit, și nu o singură dată, ci de două ori până în acest moment! Anul trecut, în Thailanda a obținut medalie de argint, iar anul acesta, medalie de aur! Sclipea medalia la gâtul lui Rareș, dar și ochii săi sclipeau de fericirea visului împlinit și a mulțumirii că a reprezentat țara cu onoare în arena campionilor științei! La Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori, pentru care s-a pregătit la trei discipline, fizică, chimie și biologie, a urcat în acest an cu tricolorul țării de trei ori pe podium, pentru că, pe lângă medalia de aur, a obținut medalia de argint cu echipa la proba experimentală și Medalia de argint pentru biologie.
Misterele lumii vii au fost descifrate de Rareș cu doamna profesoară Monica Gheorghe, care îi este nu numai mentorul la biologie, ci părintele care i-a ghidat grijuliu și permanent urcușul și care l-a învățat amănuntul fiecărui pas pentru a fi în siguranță în dificila ascensiune.
Performerul Rareș Gheorghe este un model și o sursă de inspirație pentru comunitatea școlară, iar parcursul său poate constitui o lecție de determinare pentru cei din jur.
Dincolo de performanță, Rareș este un om modest, cald, înnobilat cu cele mai înalte atribute ale vieții, frumos crescut și educat de familie, care i-a oferit un mediu emoțional încurajant și motivant, care l-a susținut permanent, l-a învățat cum să își organizeze judicios timpul și cum să își prioritizeze activitățile și aptitudinile. Împărtășește fiecare trăire cu Carla, sora lui geamănă, olimpică și ea pe latura umanistă, citește beletristică, vizionează filme, iese la plimbare și îi place să admire natura, în toată frumusețea ei.
Un pilon important în formarea lui Rareș îl constituie doamna lui învățătoare, Manuela Stanciu, care a pus în palme frumusețea, în suflet poezia, a așezat solid temelia cunoașterii și a creat o clasă desăvârșită, o pepinieră de elevi care au devenit olimpici la diverse materii, fiind îndrumați mai departe, în gimnaziu de profesori minunați care sfințesc lăcașul acestei școli.
În vară, la festivitatea de absolvire a cursurilor gimnaziale, după minunatul său discurs de final, după ce au fost declarați ,,Absolvenți”, iar baloanele eliberate din mâinile lor se ridicau ducând visurile și elanurile explozive tot mai sus, l-am văzut pe Rareș plângând. Singura dată! Acel moment era un final, dar deopotrivă, era și începutul unui alt zbor cu elan și abnegație adolescentină! Lacrimile lui m-au durut! ,,Plumbul” lor reprezenta un final, dar drumul continua!
Pentru Rareș, succesul este o călătorie și nu o destinație, iar călătoria sa este nesfârșită. Cu siguranță, aspirațiile lui Rareș se vor cristaliza în multe alte rezultate strălucitoare, care nu vor întârzia să apară și care ne vor onora, ca fost elev al școlii, ca reprezentant al județului sau al țării…
Am ajuns la un anumit nivel, am privit împreună priveliștea și am împărtășit frânturi din drumul nostru. Zborul lui continuă către alte orizonturi, mai înalte, dictonul său fiind ,,Per aspera, ad astra!”
Cariera sa, probabil va fi a unui distins cercetător despre care vom auzi în timp!
Colecția de distincții pe care a realizat-o în timp Rareș Răzvan Gheorghe cuprinde:
- Medalie de aur la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori în România în anul 2024, coordonatori: prof. Monica Gheorghe la biologie și prof. Elena Sîmpetru la fizică și chimie;
- Medalie de argint pentru biologie la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori în România în anul 2024, coordonator prof. Monica Gheorghe;
- Medalie de argint pentru echipă la proba experimentală la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori în România în anul 2024, coordonatori: prof. Monica Gheorghe la biologie și prof. Elena Sîmpetru la fizică și chimie;
- Medalie de argint la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori în Thailanda în anul 2023, coordonatori: prof. Monica Gheorghe la biologie și prof. Elena Sîmpetru la fizică și chimie;
- Premiul I la Olimpiada Națională de Științe pentru Juniori, 2024, coordonatori: prof. Monica Gheorghe la biologie și prof. Elena Sîmpetru la fizică și chimie;
- Premiul special pentru Chimie la Olimpiada Națională de Științe pentru Juniori, 2024, coordonator: prof. Elena Sîmpetru;
- Premiul special pentru Biologie la Olimpiada Națională de Științe pentru Juniori, 2024,
coordonator prof. Monica Gheorghe;
- Mențiune la Olimpiada Națională de Științe pentru Juniori, 2023, coordonatori: prof. Monica Gheorghe la biologie și prof. Elena Sîmpetru la fizică și chimie;
- Premiul de Excelență pentru Chimie la Olimpiada Națională de Științe pentru Juniori, 2023, coordonator prof. Elena Sîmpetru;
- Premiul special pentru Biologie la Olimpiada Națională de Științe pentru Juniori, 2023, coordonator prof. Monica Gheorghe;
- Mențiune acordată de Ministerul Educației la Olimpiada Națională de Fizică, 2022, 2023, 2024, coordonator prof. Elena Sîmpetru;
- Medalie de aur acordată de Societatea Română de Fizică, 2024, coordonator prof. Elena Sîmpetru;
- Medalie de argint acordată de Societatea Română de Fizică, 2022, 2023, coordonator prof. Elena Sîmpetru;
- Mențiune acordată de Ministerul Educației la Olimpiada Națională de Chimie, 2024, coordonator prof. Elena Sîmpetru;
- Medalie pentru cel mai bun punctaj teoretic la chimie la Olimpiada Națională de Chimie, 2024, coordonator prof. Elena Sîmpetru;
- Premiul I la Concursul Național de Chimie ,,Raluca Râpan”, 2023, coordonator prof. Elena Sîmpetru;
- Premiul I la Concursul Național de Chimie ,,Lazăr Edeleanu”-2023, 2024, coordonator prof. Elena Sîmpetru;
- Premiul I la Concursul Național ,,Noi și Chimia”-2023, 2024, coordonator prof. Elena Sîmpetru;
- Premiul II la Concursul online ,,Zircon”2023, coordonator prof. Elena Sîmpetru;
- Olimpiada Națională de Lingvistică- Mențiune -2024, coordonator prof. Cristina Popa-Mereu;
- Medalie de argint pentru la Olimpiada Națională de lingvistică, ,,Solomon Marcus”, 2022, coordonator prof. Cristina Popa-Mereu;
- Premiul I la Mica Olimpiadă de Geografie- Terra -2022, 2023, coordonator prof. Denisa Postelnicu;
- Olimpiada Națională de Matematică, participare-2024, coordonator prof. Gabriela Toader;
- Premiul II la Concursul Național ,,Lumina Math”, 2023, coordonator prof. Gabriela Toader;
- Mențiune la Concursul Național ,,Orthofrancais”, 2023, coordonator prof. Alina Moise.
Profesor de chimie și fizică:
Elena Sîmpetru (decembrie, 2024)