Școala Gimnazială Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu

                                    - Experiență Erasmus+ de neuitat în Gran Canaria

            În perioada 18-23 ianuarie, un grup format din 13 elevi și 2 profesori ai Școlii Gimaziale Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu, din Buzău, a participat la o mobilitate  desfășurată în Gran Canaria, Spania, în cadrul proiectului educațional european Erasmus + 2025-1-RO01-KA121-SCH000323364, care a avut ca scop dezvoltarea competențelor educaționale, interculturale și sociale ale participanților.

            Debutul oficial al activităților a fost marcat printr-un discurs de bun venit susținut de directorul școlii gazdă, IES Vecindario, care a subliniat rolul important al programului Erasmus+ în formarea tinerilor și în promovarea colaborării europene. Participanții au luat parte la un tur ghidat al școlii, având ocazia să descopere infrastructura modernă și specificul sistemului educațional spaniol.

            Activitățile de cunoaștere, organizate în cadrul celor 14 echipe internaționale, au facilitat comunicarea, cooperarea și formarea de relații într-un mediu multicultural. Vizita culturală organizată în cartierul istoric Vegueta din Las Palmas, a făcut ca elevii să descopere importanța istorică a Casei lui Cristofor Columb (Casa de Colón).

            Cea de-a doua zi a proiectului a fost dedicată schimbului de bune practici educaționale. Elevii au participat la ore de curs la IES Vecindario și au discutat, alături de profesori, despre asemănările și diferențele dintre sistemele de învățământ europene.

            Activitatea „Our Peace Beats” a adus împreună elevi din diferite țări, care au lucrat în echipe mixte, dezvoltând spiritul de echipă și consolidând relațiile interculturale. Un moment deosebit l-a constituit realizarea standurilor de prezentare ale școlilor participante. Școala noastră s-a remarcat printr-un stand care a reflectat specificul zonei Buzăului și valorile culturale naționale, atrăgând interesul tuturor participanților.

            A treia zi a mobilității a fost dedicată creativității și expresiei artistice, prin desfășurarea concursului „Our Peace Beats – Song Contest Erasmus Vision”, organizat la Teatrul Victor Jara din Vecindario. Elevi din 11 țări au prezentat cântece și videoclipuri având ca temă centrală pacea, promovând valori precum unitatea, respectul și armonia între popoare.

            Elevii noștri au fost apreciați de către organizatori și parteneri pentru candoarea și naturalețea cu care s-au exprimat, pentru nivelul foarte bun de cunoaștere a limbii engleze, precum și pentru seriozitatea, responsabilitatea și spiritul de echipă demonstrate pe tot parcursul mobilității. Momentul artistic prezentat de aceștia a impresionat publicul prin versuri cu un puternic impact emoțional, care au transmis un mesaj autentic de pace și unitate, iar melodia interpretată a fost primită cu entuziasm și apreciere din partea tuturor participanților.

            Un moment deosebit l-a constituit prezența doamnei Alina Rimaru, consul onorific al României în Gran Canaria, care ne-a onorat prin participarea  la eveniment. Această întâlnire a reprezentat o recunoaștere a valorii educaționale și culturale a proiectului, dar și o confirmare a rolului important pe care tinerii îl au în promovarea imaginii României în context european.

            Participarea la mobilitatea Erasmus+ a avut un impact semnificativ asupra elevilor, contribuind la dezvoltarea competențelor de comunicare în limbi străine, la creșterea încrederii în sine și la promovarea valorilor europene. Proiectul a consolidat relațiile dintre școlile partenere și a oferit participanților o experiență educațională de neuitat.

            „Această mobilitate ne-a oferit tuturor oportunități variate. De la schimbul de bune practici, îmbunătățirea competentelor lingvistice și  internaționalizarea educației, până la aspectele culturale și interculturale, toate acestea au contribuit la această experiență profesională, extrem de benefică și valoroasă."

                                    Valentina Anghel, prof. învațământ primar, participant la mobilitate

            „Participarea la această mobilitate Erasmus+ în Gran Canaria a reprezentat o experiență profesională și umană profund valoroasă. Ca profesor de limba engleză, am avut ocazia să observ aplicarea autentică a competențelor lingvistice ale elevilor într-un context multicultural, unde comunicarea a devenit puntea principală dintre culturi, mentalități și valori diferite.

            Dincolo de dimensiunea educațională, acest proiect a transmis un mesaj puternic de pace și unitate. Elevi și profesori din țări diferite au demonstrat că pacea începe prin dialog, respect reciproc și colaborare. Activitățile desfășurate, în special cele artistice și de lucru în echipă, au reflectat viziunea comună a participanților: o Europă a înțelegerii, a diversității acceptate și a solidarității.

            Am fost impresionată de maturitatea și deschiderea elevilor, de capacitatea lor de a construi relații bazate pe empatie și cooperare, dar și de modul în care și-au exprimat creativ dorința de a trăi într-o lume mai pașnică. Experiența a confirmat faptul că educația nu înseamnă doar acumulare de cunoștințe, ci formarea unor cetățeni responsabili, capabili să contribuie activ la o societate mai echilibrată.

            Proiectele Erasmus+ oferă elevilor șansa de a-și descoperi potențialul, iar profesorilor oportunitatea de a-și îmbogăți practica didactică prin schimb de bune practici și colaborare internațională. Pentru mine, această mobilitate a fost o confirmare a valorii educației europene și a rolului esențial pe care aceasta îl are în promovarea păcii și a dialogului intercultural.”

                                    Ramona Bănulescu, prof. de limba engleză, participant la mobilitate

 

 

 

Jurnal de Erasmus, Gran Canaria, ianuarie 2026

            Știți expresia 'peste mări și țări?' Exact așa a fost mobilitatea noastră. Am plecat de la iarna geroasă din Buzău cu -10 grade și am ajuns, aproximativ 16 ore mai târziu, la 18-24 de grade. Vreme propice învățării și dezvoltării, dar, mai ales, schimbului de experiență.

Pregătirea în sine a început cu mult înaintea plecării. Ne-am pus toate forțele la lucru ca să creăm cel mai frumos filmuleț despre pace. Am pregătit minuțios și am repetat până aproape de perfecțiune un cântec superb, sub atenta îndrumare și coordonare a doamnelor profesoare Ramona Bănulescu și Valentina Anghel. Emoții cu carul am avut că nu pronunțam bine, că poate falsăm pe ici pe colo, că nu ne sincronizăm la coregrafie, că nu transmitem emoția dorită. Am luat-o de la capăt cu răbdare de multe ori până am reușit.

Ajunși acolo am descoperit că, chiar dacă facem parte din sisteme de învățământ diferite, ne dorim cu toții să învățăm sub semnul păcii, ale toleranței și ale acceptării. Momentul nostru, al Școlii Gimnaziale „Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu” Buzău a cucerit spectatorii, chiar și gazdele au fredonat cântecul nostru mult timp, semn că am transmis energia pe care ne-o doream.

                                                                                               Matache Monica, clasa a VI-a C

Reprezentatia noastra pe scena teatrului Victor Jara din Vecindario, care ne-a emotionat nespus de mult,  ne-a facut sa ne simțim liberi si mândri că suntem romani.

Am incercat sa  reprezentam cu onoare tara si scoala si sper din tot sufletul ca am reusit.Dupa aceasta experienta ma simt mai increzator, mai puternic, mai independent si ii sunt recunoscator scolii mele pentru aceasta.

                                                                                                 Ioan-Vladimir State, clasa a VI-a

 

            Timpul petrecut la școala care ne-a găzduit a fost pretios. Atât profesorii, cât si copiii au fost calzi si primitori. De asemenea, mi-am dezvoltat capacitatea de a vorbi engleza cu alți copii total necunoscuți.

            Am privit aceasta plecare ca pe o oportunitate pentru dezvoltarea mea personală, către cunoașterea de alte culturi si către învățarea prin experiente reale. Am invațat multe din această călătorie și sunt recunoscătoare școlii si profesorilor pentru această oportunitate unică!

                                                                                               Șolcă Antonia, clasa a VII-a A

            V-ați întrebat vreodată cum este ca la vârsta de 13 ani să plecați in altă țară alături de profesori dragi și colegi din școală pentru a încuraja pacea? Este fenomenal! Nu o să mint, drumul spre insulă a fost obositor, dar experiențele pe care le-am trăit au fost de neuitat! De la climă, oameni și peisaje, fiecare zi a fost ca o nouă aventură ce urma să ne testeze toate cunostințele acumulate până acum.

     Timpul petrecut în școală a fost plin de activități legate de pace, acceptare și înțelegere. În tot acest timp am interacționat cu copii de alte naționalități și am apreciat că ne-a fost prezentată școala. Cel mai  frumos și interesant moment a fost când ne-am jucat alături de copiii cu dizabilități, de fiecare dată când interacționam cu ei, mi se păreau mai fericiți și plini de emoție. Parcă toate problemele lor dispăruseră, toți eram la fel.

                                                                                               Baciu Mihail David, clasa a VI-a

 

 

            „Erasmusvision – când pacea a urcat pe scenă”

Călătoria mea în Gran Canaria, la Vecindario, prin programul Erasmus+, nu a fost doar o deplasare într-o altă țară. A fost o aventură adevărată, o experiență care m-a învățat ce înseamnă prietenia, curajul și puterea de a transmite un mesaj bun către lume. La doar 12 ani, am simțit că fac parte din ceva mult mai mare decât mine.

Un moment important a fost realizarea standului României. Am fost mândră să prezint țara mea și tradițiile noastre. Ciocolata românească a avut un succes uriaș – toți voiau să guste, iar reacțiile lor ne-au făcut să zâmbim și mai tare. A fost o bucurie să văd cum lucrurile simple pot aduce oamenii împreună.

Dar cel mai emoționant moment a fost Erasmusvision – concursul de muzică organizat la un teatru adevărat, cu scenă mare și lumini ca la spectacolele profesioniste. Am urcat pe scenă cu inima bătând tare și cu un mesaj clar: pacea. Am cântat din suflet și am reușit să obținem locul 6, într-o competiție în care primele 5 locuri au fost ocupate de gazde. Pentru noi, asta a fost un succes uriaș. Nu ne-am simțit învinși, ci învingători pentru că am avut curajul să ne facem auziți.

            Noi am fost mijlocul care a făcut vocile neauzite să vorbească, noi, prin melodia noastră, am făcut pacea să răsune în difuzoarele boxelor și să se audă în toată lumea. Noi nu promovăm decât un mesaj inocent, iar acesta ne spune doar să păstrăm calmul pe pământ. Nerăbdarea m-a ținut trează în prima seară, curajul m-a însoțit pe scenă, iar bucuria a venit cu mine la malul oceanului. Toate sentimentele pozitive ne însoțesc dacă avem un suflet curat. Îl putem obține doar dacă susținem pacea. Această experiență ne-a învățat pe fiecare în parte ce înseamnă să fim buni cu adevărat.

                                                                                                          Guță Sofia, clasa a VI-a C

 

La sfarsitul acestui program, am inteles ca pacea se datoreaza unui efort continuu de a construi relatii bazate pe respect si empatie si ca fiecare dintre noi este un ambasador al pacii in comunitatea sa, prin aplicarea valorilor europene de toleranta si incluziune.

M-am intors acasa cu trairi pe care le voi pretui pentru totdeauna, cu amintirea oamenilor calzi pe care i-am intalnit aici, cu totii vorbind aceeasi limba, aceea a prieteniei.

                                                                                   Alexandra Moiseanu, clasa a VI-a

Coordinator proiect,

Prof. Gheorghe Monica

 

 

 

WhatsApp_Image_2026-01-29_at_11.20.12.jpegWhatsApp_Image_2026-01-29_at_11.20.13_1.jpegWhatsApp_Image_2026-01-29_at_11.20.13.jpegWhatsApp_Image_2026-01-29_at_11.20.14_1.jpegWhatsApp_Image_2026-01-29_at_11.20.14.jpegWhatsApp_Image_2026-01-29_at_11.20.15_1.jpegWhatsApp_Image_2026-01-29_at_11.20.15.jpegWhatsApp_Image_2026-01-29_at_11.20.16.jpegWhatsApp_Image_2026-01-29_at_11.20.17_1.jpegWhatsApp_Image_2026-01-29_at_11.20.17.jpegWhatsApp_Image_2026-01-29_at_11.20.18.jpeg