Diseminare Erasmus+ ”Școala noastră-școala viitorului” - parinti
În urma participării la mobilitățile din cadrul proiectului Erasmus+ ”Școala noastră-școala viitorului”, cadrele didactice participante și-au împărtășit experiența din străinătate prin întruniri în cadrul Consiliilor profesorale și Comisiilor metodice, în cadrul cărora au fost prezentate lucrurile noi învățate, competențele însușite, dar și modalitatea de desfășurare a întregii mobilități, de la plecare până la revenire.
În ședința cu părinții pe școală au fost prezentate activitățile din cele două cursuri de formare ale cadrelor didactice, precum și aspecte din mobilitatea realizată cu elevii școlii în Spania.
Au fost prezentate părinților activitățile desfășurate de cadrele didactice participante la curs, evidențiindu-se rolul mijloacelor informatice moderne aplicate în sistemul de învățământ spaniol.
Aceste mijloace au putut fi aplicate și în lecțiile desfășurate de colegii noștri, constituind un ajutor în însușirea cunoștințelor teoretice și în formarea competențelor care vor fi aplicate în activitățile viitoare. Pentru elevi lecțiile au căpătat atractivitate, motivație pentru învățare, însușirea cunoștințelor fiind facilitată de folosirea acestor mijloace moderne.
Deschiderea spre nou și modern, spre folosirea mijloacelor inovative, a fost foarte mult apreciată și de părinții elevilor, care fac parte integrantă din procesul instructiv-educativ, din viața școlii.
Prin prisma acestor evenimente plăcute, prin implicarea celor trei factori ai triadei școlii: profesori- elevi-părinți, ne dorim să fim parteneri de nădejde, colaboratori, participanți activi și la alte proiecte pe care le vom implementa în școala noastră.
Coordonator proiect,







- Detalii
- Categoria părinte: Proiecte Europene
- Accesări: 1708
Diseminare proiect Erasmus+: "Școala Noastră - Școală Viitorului"
Cu ocazia organizării evenimentului pentru celebrarea programului Erasmus+ în Europa, denumit “E+UROPEAN LEARNING”, desfășurat la Casa Corpului Didactic Buzău, marți, 15 octombrie 2024, în format de întâlnire blended learning, a fost prezentat proiectul Erasmus +, ”Școala Noastră-Școala Viitorului”, implementat în unitatea noastră.
Scopul principal al întrevederii județene a fost schimbul de bune practici pentru dezvoltarea dimensiunii europene în educație, prin dezvoltarea de noi competențe pentru participanții la activități de învățare europeană.
Povestea noastră de proiect s-a referit la experiențe de învățare interactivă deosebit de interesante și plăcute, atât pentru elevi, cât și pentru profesori.





- Detalii
- Categoria părinte: Proiecte Europene
- Accesări: 1227
- Buzoianul Rareș Gheorghe, calificat pentru al doilea an la Olimpiada Internațională „Științe pentru Juniori”
- Festivitatea de deschidere a anului școlar 2024-2025 va avea loc luni, 09.09.2024, ora 8.30.
- Olimpicul internațional Rareș-Răzvan Gheorghe, primul elev din Buzău admis la liceu fără examenul de Evaluare Națională
- Rezultate admitere clasa a V-a cu predare intesiva a limbii engleze
- ANUNT - privind admiterea in clasa a V - a
- Anunț examen cls a V a lb engleza intensiv
- Procedura admitere clasa a V-a intensiv limba engleza
- Anunț admitere clasa a V-a - Intesiv Limba Engleza
- Campionii Școlii „Bădulescu”: zece elevi calificați la olimpiadele naționale
- Cinci cadre didactice buzoiene au luat lecții în Spania, la „Școala viitorului”
- Oferta Educationala 2024-2025
- Surpriză pentru olimpicul Rareș Gheorghe. Primire festivă la Școala nr. 1 Buzău
- Schimb de experiență pentru cinci cadre didactice ale Școlii 1 cu colegi din Turcia
- ANUNȚ OUG 83 / OUG 87 - Tichete Sociale
- Admiterea în liceu și în învățâmântul profesional 2024
- Calendar - Ordin - Evaluarea - Nationala-2023-2024
- Copil de excepție al școlii noastre
- Rezultate selectie dosare concurs laborant I fizică-chimie-biologie
- ANUNT BURSE 2023-2024
- ORDIN 6238_2023_Metodologiei-cadru de acordare a burselor
Pagina 30 din 83