Cinci cadre didactice buzoiene au luat lecții în Spania, la „Școala viitorului”

Cinci cadre didactice de la Școala Gimnazială „Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu” (Școala nr. 1) din Buzău au luat lecții despre „Școala viitorului”, în Spania, în Rivas Vaciamadrid, în cadrul Proiectului Erasmus „Școala noastră – școala viitorului”. Demersul lor are legătură, spune coordonatorul proiectului, prof. Monica Gheorghe, directoarea unității de învățământ buzoiene, cu faptul că „Școala viitorului” este „cea care răspunde cerințelor profesorilor și elevilor pentru o educație modernă în era digitală; este o școală în care tehnologia facilitează învățarea mixtă, competiția și colaborarea”.

Directoarea mai consideră că educația trebuie reînnoită, completată, adaptată, astfel încât să putem vorbi despre o permanentă inovație în activitatea didactică. Și cum „școala viitorului” se face cu „profesorii viitorului”, cele cinci cadre didactice ale Școlii Gimnaziale „Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu” au participat, în perioada 25-29 martie, la un curs de perfecționare intitulat „Innovation at school: Digitalization and new methodologies”. În Spania, profesorii buzoieni au vizitat trei școli, unde au avut posibilitatea să observe modul în care digitalizarea este aplicată la clasă pentru a ușura învățarea, dar și felul în care fiecare școală și-a creat o identitate prin cultura organizațională și prin programele dedicate elevilor, precum cele de mentorat, de educație socio-emoțională, de voluntariat, de educație ecologică și de educație STEAM.