Prezentare Școală

Camp10nii - Mereu de nota zece!

               Moto: "Pentru a reuși, perseverența este vitală. Am obținut acele rezultate, deoarece nu m-am gândit niciodată să renunț. Trebuie să îți dorești tot timpul mai mult!"( Nadia Comăneci)

 

            Trecutul este seva care conturează viitorul. Timpul șterge contururile, dar știe să păstreze, ca nimeni altul, ceea ce nu trebuie pierdut. Valorile morale care l-au caracterizat pe cel al cărui nume școala noastră cu mândrie îl poartă astăzi sunt coordonate ale zborului elevilor ei către cele mai înalte culmi ale cunoașterii. Perseverența, dârzenia, curajul acestora de a crede în propriile visuri și forțe sunt factori care contribuie la creșterea valorii și a prestigiului Școlii Gimnaziale "Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu", Buzău, eforturile lor permanente conducând la obținerea unor rezultate remarcabile care au așezat această instituție de învățământ în "veșnicia clipei fără timp". (Petru Creția)

            Primăvara anului 2022 a reprezentat un reper de excepție, marcând un "înainte" și "după" pentru școala noastră în acest sens. Reluarea, după doi ani de pandemie, a competițiilor și concursurilor școlare a însemnat revenirea la normalitatea unor performanțe prin care elevii băduleșteni și-au dovedit consecvența pregătirii, dorința de a excela și șansa de a demonstra, alături de profesorii lor, că sunt printre cei mai buni din județ. Nu mai puțin de 7 elevi au reprezentat școala buzoiană de pe Bulevardul N. Bălcescu la etapa națională a olimpiadelor școlare, rezultatele obținute venind ca o "refulare", în sensul bun al cuvântului, după o perioadă contorsionată de învățământ online și teamă socială.

            Anul acesta, Școala Gimnazială "Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu" are cu ce se lăuda din nou, nedezicându-se de performanțele cu care se mândrește în mod constant, adjundecându-și titlul de "Școală de 10". Firi ambițioase, perfecționiste, muncitoare, perseverente, 10 elevi băduleșteni au clasat școala noastră pe podiumul concursurilor și olimpiadelor școlare. E un moment unic în istoria acestei instituții de învățământ, fiind cele mai bune rezultate din toate timpurile, așa cum, acum 47 de ani, Nadia Comăneci scria o pagină importantă din istoria sportului mondial, obținând de 7 ori scorul perfect, niciodată nemaifiind reușită o astfel de performanță. "Un 10 absolut" care ne face cinste și ne amintește că viitorul aparține celor care cred în propriile visuri și au curajul de a le urma, înlăturând tot ce-i poate limita.  Acești elevi de excepție au făcut din talentul lor mai mult decât o scânteie, confirmând valoarea și interesul pentru înalta performanță. Determinarea, dedicarea, alături de zecile de ore petrecute învățând și exersând, i-au făcut Camp10ni, demonstrând încă o dată că, împletind armonios munca susținută, priceperea cu dorința de a câștiga, poți depăși orice obstacol.

            Este nevoie de multă hotărâre pentru a avea succes. Au răzbit și au triumfat, patru dintre ei de două ori, la etapa națională a olimpiadelor școlare:

  1. Banu Denisa (VIII B)
  • Olimpiada de matematică - prof. coordonator Brutaru Laura
  • Olimpiada de chimie - prof. coordonator Falnicu Daniela
  1. Radu Alina (VIII C)
  • Olimpiada de limba engleză - prof. coordonator Bănulescu Ramona
  1. Gheorghe Carla (VII A)
  • Olimpiada de limba franceză - prof. coordonator Moise Alina
  • Mica olimpiadă de geografie "Terra" - prof. coordonator Postelnicu Denisa
  1. Gheorghe Rareș (VII A)
  • Olimpiada de fizică - prof. coordonator Sîmpetru Elena
  • Mica olimpiadă de geografie "Terra" - prof. coordonator Postelnicu Denisa
  1. Anghelescu Ioana (VII A)
  • Olimpiada interdisciplinară Cultură și spiritualitate românească - prof. coordonatori Popa-Mereu Cristina și Matei Elena
  • Mica olimpiadă de geografie "Terra" - prof. coordonator Postelnicu Denisa
  1. Pleșea Sonia (VII A)
  • Olimpiada de limba franceză - prof. coordonator Moise Alina
  1. Păunescu Antonio (VII A)
  • Olimpiada de fizică - prof. coordonator Sîmpetru Elena
  1. Dincă Alexandra (VII B)
  • Olimpiada de religie (cultul ortodox) - prof. coordonator Matei Elena
  1. Dragomir Teodora (VI B)
  • Olimpiada de religie (cultul ortodox) - prof. coordonator Matei Elena
  1. Dumitrescu Maria (V D)
  • Olimpiada de religie (cultul ortodox) - prof. coordonator Spîneci Ramona

Așa cum afirmă cei mai mulți, timpul se grăbește, pare că nu mai are răbdare cu noi. Trec zilele fără să mai ținem cont de numărul lor, încercând să prindem din zbor bucuria momentului. Sau poate că vremea e aceeași, degetul care indică vinovatul fiind îndreptat spre noi, deoarece ne umplem viețile cu preocupări fără oprire.

            Și iată că, odată cu sosirea primăverii, ne-am îndreptat, cu pași repezi, spre ziua de 8 Martie, dar nu pentru a schimba trecutul, ci cu scopul de a opri timpul, iar primăvara să prindă rădăcini în sufletul și-n viața noastră. Am oprit timpul în loc... pentru un timp... da, un timp pentru tine, pentru mine, pentru... noi... pentru EA – momentul cel tainic și magic al începutului... MAMA.

            Ziua de 8 Martie este, dincolo de orice eveniment istoric sau aniversare, ziua în care sărbătorim femeia, singura ființă de pe acest pământ omagiată în toate formele de artă și de cultură, făptură unică și irepetabilă, izvor de viață și frumusețe.

8 Martie este, în primul rând, despre MAMA, bucuria bucuriilor, cea care ne inspiră, ne protejează și ne alină. Ea este PRIMĂVARA DIN VIAȚA NOASTRĂ, aduce liniște și frumusețe în jurul ei.

Sărbătoarea mamei și a primăverii, minune și mister, a fost prilej pentru elevii școlii noastre să-și îndrepte gândul cel bun spre ființa care i-a adus pe lume. Nu degeaba se spune că „Mama este numele lui Dumnezeu pe buzele și-n inimile copiilor”.

Într-o atmosferă caldă și plăcută, copiii și-au declarat dragostea pură și necondiționată față de femeia care le-a dat viață. Până și vremea de afară le-a surâs cu generozitate, încălzindu-le chipurile cu razele unui nou soare de primăvară și reînoindu-le forța de a cânta cu voioșie. Cântecul, veselia și culoarea au fost cuvintele de ordine ale serbării care, cum era și firesc, a stat sub semnul emoțiilor... un eveniment de suflet pentru SUFLET.

Într-o manieră personală și plină de dragoste, elevii noștri au oferit celor prezenți nu numai mărțișoare muzicale, ci și poetice și amuzante. Iscusite bijuterii, fulgi de afecțiune și de gânduri curate, acestea au fost purtătoarele sentimentelor de iubire față de prețioasele lor mame, sensibilizând auditoriul până la lacrimi.

Descărcarea prin ritm, vers, dar și prin dans, a sentimentelor și trăirilor intense ale protagoniștilor, înlănțuirea diafană a acordurilor pe claviatura pianului, zâmbetele înflorite în culoarea acestei zile festive pe fețele celor din jur, au conferit momentului un farmec aparte și un mister unic, puternic de prospețime... prospețimea primăverii... într-o atmosferă serenă, cu parfum delicat de...FEMEIE.         

Prof. înv. primar,

Aurelia Găvăneanu

 

FOTOGRAFII 

Magie cu miros de turtă dulce               

Decembrie este luna pe care o așteptăm tot timpul anului pentru toată magia care vine odata cu ea și vom începe să numărăm cele 24 de zile până la Crăciun. Și, pentru ca așteptarea să fie mai plăcuta și mai veselă, o condimentăm cu esențe de iarnă: zăpadă, ciocolată caldă, cadouri, timp petrecut cu cei dragi, emoții, luminițe, aromă de scorțișoară și miros de turtă dulce. Pentru aceste lucruri ne bucurăm și suntem recunoscători, adulți și copii deopotrivă. Magia nu are vârstă. Ea există atât timp cât credem în ea.      

            Crăciunul este, de fiecare dată, pur și simplu, PERFECT. Cum ai putea să nu-l iubești? Nașterea Domnului oferă bucurie, speranță și pace lăuntrică. Pe lângă aspectul profund spiritual, această sărbătoare a iubirii și a generozității are darul de a lega într-o singură simțire întreaga planetă, de a imprima vieții o euforie caracteristică ce eliberează sufletul din cotidian.

            În așteptarea sărbătorii cu dulciuri și fulgi de zăpadă, preț de clipe bune, ne-am detașat de grijile zilnice și de stresul cotidian și noi, cei prezenți la serbarea de Crăciun a Școlii Gimnaziale ,,Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu''. Evenimentul ne-a transpus în Magia Crăciunului, ne-a îndemnat să ne bucurăm de frumusețea lucrurilor mărunte care ne înconjoară. Într-un cadru de basm, într-o atmosferă deosebită, lângă bradul frumos împodobit,

am gustat o picătură din dulceața eternității, a timpului care, pentru câteva clipe, s-a oprit din scurgerea sa ca să-i asculte pe cei care au povestit Crăciunul cu un farmec cuceritor.